”Azi, am întrebat dacă eu cu fiul meu suntem o familie. Și dacă cumva un partid național liberal nu ar trebui să plece, în orice judecată despre res publica, de la dezideratul că nici o minoritate nu trebuie neglijată, doar pentru că o majoritate se pronunță diferit. M-am abținut la vot! Nu singura! Am fost mai mulți, dar nu cei mai mulți. Însă suntem voci care susținem că, atunci cînd majoritatea decide într-un fel, obligația politicului este să găsească acele formule prin care să ofere protecție și minorității. Nu am nici un chef să intru acum în discuții despre căt de veselă e familia tradițională și cât de fericiți sunt copiii crescuți în familii tradiționale, în care urletele pot prăbuși blocuri. Mă limitez să spun doar atât: orice voi face ca om politic va pleca de la principiul protejării drepturilor fiecărui individ”, a scris Săftoiu pe Facebook.
Surse din PNL au declarat anterior pentru MEDIAFAX că decizia de a susține inițiativa Coaliției pentru familie privind modificarea Constituției a fost aprobată cu majoritate de voturi, înregistrându-se doar cinci abțineri. În rândul celor cinci liberali care s-au abținut au fost Adriana Săftoiu și președintele PNL Sector 1, Mihai Voicu.
„Am căzut de acord că în legislatura următoare inițiativa care este astăzi în Parlamentul României trebuie să se desfășoare, chiar s-a făcut și un calcul al timpului în care se poate realiza un referedum și există o estimare pentru luna aprilie. (…) S-a calculat că o dată cu începerea noului Legislativ din luna februarie se poate realiza un referendum, solicitarea Coaliției pentru familie, cele trei milioane de semnături, plus aprobarea CCR, (…)în luna aprilie, cu bugetare din partea noului Guvern”, a declarat luni șeful de campanie al PNL, Gheorghe Falcă.